Cum sa creezi pachetul complet de material de marketing si promovare pentru afacerea ta - Episodul 1

 

  

Allen Nedelcu
Marketing Manager Pluriva

 

Ai în faţă o foaie goală de calculator sau de hârtie şi trebuie să începi să lucrezi la pachetul complet de materiale de marketing pentru o companie, un produs, un serviciu ori un brand. Cu ce începi proiectul, de unde o apuci? Pe cine suni, la cine te duci prima oară? Cum ştii ce ai de făcut? Cum stabileşti ce trebuie să obţii?

Dacă mă întrebaţi pe mine, eu folosesc o metodă ajutătoare proprie, dezvoltată în cei opt ani de experienţă de marketing pentru diferite companii din România. Metoda aceasta mă ajută să produc întreg pachetul de marketing necesar unui business: broşuri, pliante, website, fişe de lucru, blog, pagină social-media, reclame şi bannere. Pentru uşurinţa explicaţiilor, să numim această procedură de lucru – Metoda Nedelcu. :D Asta pentru că nu am găsit altă rimă…

Cum să obţii kit-ul complet de documente de marketing

În proiectele mele de creare a materialelor de marketing pentru diferite firme şi branduri, am observat că există un set informaţii de obţinut, ce se repetă în majoritatea proiectelor. Aşa s-a născut inventarul cunoştinţelor necesare pentru realizarea kit-ului complet de documente de marketing. Pentru mine, Metoda „Nedelcu” este un fel de busolă, ce mă ajută să ştiu întotdeauna ce trebuie să aflu, ce urmăresc şi unde mă aflu cu colectarea informaţiilor esenţiale. Cu ajutorul metodei, sunt sigur întotdeauna că urmăresc toate dimensiunile cheie din proiectul de marketing: Produsul, Piaţa/Segmentul, Perspectiva clientului, Preţul, Vânzarea, Competiţia şi Substitutele. Urmărind întrebările din Metodă, am permanent în vedere lista informaţiilor pe care trebuie să le obţin şi pur şi simplu ştiu ce ştiu şi ştiu ce nu ştiu (încă).

Interlocutori cheie

Probabil că vă întrebaţi cum răspundem la întrebările din inventar. Tot din experienţă, am observat că există o categorie bine definită de persoane cu care discutăm pentru a obţine informaţiile de care avem nevoie: cei care au creat produsul, cei care vând, cei care oferă servicii, cei care distribuie produsul, clienţii, furnizorii şi partenerii.

La ce bun?!

Vrei să ştii dacă şi cum te-ar putea ajuta Metoda Nedelcu în proiectul tău de marketing? În primul rând, hai să vedem dacă te încadrezi în cele trei categorii de persoane pentru care metoda poate funcţiona: angajaţi din departamentul de marketing, consultanţi de marketing şi proprietari de afaceri. Apoi, este important de ştiut că cu ajutorul Metodei poţi evita situaţiile neplăcute ce apar atunci când lucrezi la obţinerea materialelor de marketing. La ce situaţii mă refer? La momentele acelea când simţi că scapi din vedere ceva foarte important, sau când ţi se pare că ai pierdut timpul cu lucruri inutile şi de-abia acum ţi-ai dat seama, sau ai senzaţia că lucrezi „pe întuneric” şi că lucrurile nu se leagă între ele, că ai ieşit de pe traseul optim.

Prima impresie a celor care văd prima oară lista de întrebări este aceea că vor avea de obţinut prea multe informaţii, urmând Metoda. La o primă vedere, unele întrebări de acolo par „irelevante pentru subiectul în discuţie, onorantă instanţă”, cum se spune în filmele americane cu avocaţi. Din experienţa mea, este util să răspunzi - într-o formă sau alta – la toate întrebările. Poate că la unele puncte de acolo este suficient doar să te gândeşti, dar tot trebuie să le aloci o şedinţă de brainstorming.

Practical M@rketing – Curs intensiv de Marketing pentru B2B

Metoda de obţinere a informaţiilor de marketing cu ajutorul inventarului de cunoştinţe este doar o mică parte a activităţii de marketing dintr-o companie, după cum puteţi afla din cursul Practical M@rketing – Curs intensiv de Marketing pentru B2B susţinut de Salesprocess.ro. Inventarul cunoştinţelor de marketing prezentat mai sus este rezultatul colaborării cu colegii de la Salesprocess.ro, care vă vor oferi mai multe exemple din piaţa românească, în cadrul cursului de Practical M@rketing.

Care este legătura între obţinerea informaţiilor de marketing şi grădiniţa lui Hagi şi cum obţii măiestria redactării textelor de marketing, vom discuta într-un alt articol. Până atunci, inventarul cunoştinţelor necesare pentru crearea unui proiect de marketing este disponibil online.

© 2019 Cursuri de Vanzari centrate pe valoarea - Axioma Solutions
Dezvoltat de Centriqa Marketing Bureau